gerb ministry
Russian
Русский
English
English
French
Français
Spanish
Español
German
Deutsch
Italian
Italiano
Portuguese
Português
український
Україн
Kazakh
Қазақша
Chinese
中文
Arabic
ﺔﻴﺑﺮﻌﻟا
Mongolian
Mонгол
Vietnamese
Tiếng Việt
Moldavian
Moldov
Romanian
Română
Türkçe
Türkçe
Главная страница О проекте Карта портала Полезные ссылки Авторизация

Tula, capitala rusească a armelor, samovarelor şi turtei dulci

25.04.2013 12:39

Continuăm călătoria noastră în vechie oraşe ruseşti, centre ale turismului internaţional. Astăzi vom poposi în oraşul Tula, situat la 180 de kilometri sud de Moscova. „În Tula nu se merge cu samovarul propriu", a glumit la vremea sa marele scriitor rus Anton Cehov.

Însă din prezentarea noastră veţi afla că Tula este cunoscută nu doar datorită samovarelor. Acesta este oraşul armelor ruseşti, oamenilor geniali şi minunatelor turte dulci. Pentru prima dată, Tula a fost menţionată într-un document din 1382. În secolul al XVI-lea, când Moscova a devenit centru al pământurilor ruseşti, Tula a început să joace rolul de mare punct de defensivă, apărând capitala la hotarele ei sudice. Drept urmare, oraşul nu o dată a îndeplinit rolul de apărător al Moscovei, şi în războiul cu Napoleon, şi în secolul al XX-lea, când trupele Germaniei hitleriste au încercat să se apropie de capitala Rusiei.

Unul dintre principalele obiective turistice ale oraşului este Kremlinul din Tula. El seamănă cu cel din Moscova. Aceleaşi ziduri şi turnuri din cărămidă roşie, aceeaşi grădină minunată în apropiere de zidurile Kremlinului. El a fost construit în secolul al XVI-lea. Ţarul Vasili al III-lea a ordonat să se ridice o fortăreaţă pe malul stâng al râului Upa. Întrucât împrejurimile erau mlăştinoase, zidurile s-au ridicat pe un fundament puternic, iar acest fundament a fost aşezat pe piloni de stejar. Kremlinul este construit într-o vale, ceea ce nu este deloc specific pentru construcţiile medievale de apărare, menţionează Marina Kuzina, directoarea Kremlinului din Tula.

„Kremlinul din Tula a început să fie construit în anul 1507, ca toate fortăreţele, care s-au construit în jurul Moscovei. Atacurile hanului din Crimeea Devlet Girai asupra Moscovei erau dese. Calea spre Moscova trecea prin Tula. De aceea s-a construit Kremlinul pe o suprafaţă de 6 hectare, zidurile întinzându-se pe o distanţă de un kilometru şi având şase turnuri. Hanul din Crimeea era oprit mereu la Turnul Ivanov, mai departe nu putea trece. Duşmanii erau întâmpinaţi cu puşti, săgeţi şi smoală fierbinte". În interiorul fortăreţei se află un întreg oraş. În secolul al XVII-lea aici se aflau peste o sută de curţi. Prima stradă a Tulei s-a numit Bolşaia Kremliovskaia şi se afla în interior. În prezent, pe teritoriul Kremlinului se află două catedrale: Adormirea Maicii Domnului de la jumătatea secolului al XVIII-lea şi Arătarea Domnului, care s-a construit în memoria luptătorilor morţi în timpul războiului cu Napoleon din 1812. În clădirea Catedralei Arătarea Domnului se află Muzeul de Arme, unul dintre cele mai importante obiective turistice ale oraşului.

Tula este un oraş al meşteşugurilor, care au devenit adevărate ramuri industriale. Este un oraş al armamentului de defensivă, care de-a lungul veacurilor a fost pentru statul rus şi scut şi sabie. Tocmai în Tula în 1712, Petru I a înfiinţat uzina de arme. În 1724 Petru I a dat următorul decret: puştile şi flintele vechi să nu fie stricate, ci păstrate. Drept urmare, la uzină au început să fie păstrate modele de arme interesante din punct de vedere tehnic. În 1775, uzina a fost vizitată de împărăteasa Ekaterina a II-a. Când a văzut modelele de arme, ea a ordonat să se creeze acolo Camera de Arme Rare. În 1873, în timpul reconstrucţiei uzinei, în una din săli s-a deschis un muzeu, spune Liudmila Budaeva, directoarea adjunctă a Muzeului de Arme din Tula.

„Păstrăm arme care au primit distincţii importante la expoziţiile internaţionale, de exemplu, la cea din Philadelphia din 1878, la Expoziţia Mondială de la Paris din 1900. Păstrăm arme distinse la prima expoziţie politehnică de la Moscova din 1872. Avem cea mai bogată colecţie de arme din timpul ţarilor, împodobite în urma vizitării uzinei din Tula de către membri ai familiei ţariste".

http://romanian.ruvr.ru/2012_04_20/72399069/

Căutare


Important
Linkuri
Ce e nou
Интерактивная карта образовательных организаций (учреждений), проводящих государственное тестирование по русскому языку как иностранному

Интерактивная карта образовательных учреждений Российской Федерации, осуществляющих довузовскую подготовку иностранных граждан на бюджетной основе

© 2013 Ministerul educaţiei şi ştiinţei al Federaţiei Ruse
În caz de folosire a materialelor site-ului trimiterea la «Studii în Rusia pentru cetăţeni străini» şi înştiinţarea administratorului este obligatorie